http://www.facebook.com/v/10150194147638166

(This video is produced and partially filmed (the acting bit only) by me. Many thanks to my funny and great actors:)

Cercetarea, cred eu, e foarte importanta inainte sa te inscrii la o facultate. Nu e de ajuns sa vrei sa fii admis. Universitatile sunt acum o mare afacere. Un student in plus inseamna fonduri de la guvern si profit. De ce noi studentii trebuie sa sustinem institutii care nu-si merita numele de universitati? Doar pentru ca e moda sa ai o diploma? E o diploma care inseamna pierdere de timp si bani. Asadar, inainte sa va alegeti universitatea trebuie sa o vizitati personal. Asemenea unui jurnalist sub acoperire, vorbiti cu studentii de acolo si cereti pareri. Incercati sa aflati care au fost criteriile de admitere, ce fel de studenti frecventeaza cursul pe care si voi vreti sa-l alegeti si cine sunt profesorii care predau. Mai apoi, o cautare pe Google va poate rotunji cercetarea de pe teren. Cel mai important, nu va incredeti in reclama!
Nu conteaza ca parintii va platesc facultatea sau ca imprumutati din banca sau ca platiti cu bani in mana, ceea ce primiti in schimb pentru ei este important.

De ce daca cumva s-a intaziat plata taxei la facultate studentii sunt tratati ca niste infractori, amenintati cu tribunalul (cel putin in Anglia asa se intampla), iar cand se rateaza vreun curs nu e nici o problema, toata lumea e fericita. Culmea, mai ales studentii sunt fericiti! Iar cursul e uitat si rar se mai recupereaza. Adesea se spune ca studentii sunt lipsiti de interes, iar profesorii nu mai au daruirea de altadata. Generatiile sunt tot mai slabe, insa bancile sunt pline, taxele se platesc si diplomele se tiparesc. Stacheta doar e joasa si o poate sari oricine atata timp cat isi permite.

Imi vine minte un caz al unui student licentiat in Teologie la Sibiu. Dupa 4 ani de facultate a aflat ca nu poate profesa ca preot in Moldova, la el acasa, pentru ca Mitropolia Moldovei nu accepta preoti decat din randul celor care au terminat o scoala in aceeasi regiune a tarii. Singura optiune pentru el mai era sa predea la un seminar teologic. A ales apoi un master la buget in teologie la Iasi, cu care iarasi nu poate profesa in Moldova si un altul pe care il plateste in Istorie. Pe acesta din urma curs nu-l poate folosi decat pentru cultura generala, nu poate preda dupa absolvire pentru ca nu are si licenta data in istorie. Asadar, colegul nostru licentiat si aproape posesor al altor doua diplome de masterat nu se gandeste decat ca ar fi mai bine sa-si deschida o ferma de porci. Si asta nu ar fi deloc o idee proasta. Micii fermieri producatori de carne organica sunt foarte incurajati in tara si in strainatate.
Acesta este una dintre poate sutele de mii de povesti ale studentilor care au ales la intamplare.
Nu conteaza daca alegeti sa studiati in tara sau in strainatate. Regula e general valabila. Cand “cumparati” o facultate uitati-va bine la cusaturi.

Si eu am ales la intamplare.

Poate orbita de occident am plecat cu prejudecata ca orice e aici e din start mai bun. Telul meu era sa fac master si asa am inceput cautarile, raportandu-ma la Londra si Universitatile ei. Absolventa de Jurnalism la Iasi, imi doream foarte mult sa ma specializez in ceva mai tehnic, cum ar fi productia de film. Am cautat si asa am gasit Brunell University cu master in Documentary production si am zis ca asta e de mine!:) Am aplicat, insa nu am intrat. Bineinteles, dezmagita nu m-am lasat batuta si am reinceput cercetarile. Nu m-am gandit nici o clipa de ce nu m-au acceptat cei de la Brunell. Eu vroiam Master! Si am gasit-
West London University, ex Thames Valley University, Film and Video production. De pe site-ul lor am aflat ca e cel mai bun curs in Anglia, cu posibilitatile cele mai mari sa te plaseze pe piata muncii dupa ce termini. Procesul de aplicare nu e nicidecum dificil. Tot ce trebuie sa faci e sa completezi o fisa de inscriere pe site-ul lor si sa atasezi alte documente cerute. Am urmat procedura si am intrat, bineinteles cu scrisoarea de rigoare venita in posta chiar inainte de Craciun! Ce cadou frumos:)
In tot timpul asta am lucrat full time la un restaurant sa fiu pregatita in caz ca trebuie sa platesc in avans. Cursul, part time pe o durata de 2 ani,cum am ales eu la inceput, costa 7000 de lire sterline, full time 6000.
Fara sa stiu cum sunt organizate cursurile sau cat trebuie sa platesc pentru inceput am sarbatorit “succesul”. Am calcat pragul Universitatii in Februarie (cursul avea doua optiuni, in cazul in care ai ratat admiterea pentru Septembrie). Am aflat abia dupa o luna ca defapt eu sunt singura care m-am inscris part time cu incepere in Februarie acompaniata de alti 4 colegi care erau full time. Adica 5 incepatori. Iar noi, astia 5, ne-am alaturat unei grupe de aproximativ 15 studenti care incepusera in Septembrie.

15 in semestrul al doilea si 5 boboci

Asa m-am gasit aruncata intr-un fel de atmosfera dominata de emotii contradictorii. Eram nerabdatoare si curioasa sa aflu, sa cunosc, sa socializez, insa colegii care erau deja de un semestru acolo nu puteau decat sa-si arate nemultumirea legata de calitatea indoielnica a cursului. Cei non EU plateau taxe de 10.000 de lire sterline.
Primul semestru s-a scurs rapid din Februarie pana in Iunie. Cum colegii nostri septembristi au fost doar un pic mai avansati decat noi am reusit sa-i prindem din urma si sa trecem toate examenele. In semestrul doi, adica din Septembrie pana in Februarie, noi cei 5 boboci am crescut mari si ne-am alaturat cui credeti? – celor care abia au inceput si erau in primul lor semestru. Repetitia e mama invataturii, si am repetat ceea ce am incercat sa prind din urma in primul meu semestru.

Am terminat cu laude, “ai trecut cu bine”,”you are a fast learner” de parca asta ar trebui sa ma incalzeasca si sa ma faca sa ma simt mai bine cand dau cele 3500 de lire ramase spre plata. N-am trecut niciodata la nivelul urmator, am ramas in semestrul intai tot timpul. Nu mi s-a oferit o sansa egala! Frustrarea a inceput sa-si spuna cuvantul inca din primul semestru. Lucram full time la restaurant sa pot sa-mi platesc cele 450 de lire pe luna rata la facultatea, unde nu gaseam ce as fi crezut. Poza profesorului care citeste cursurile de pe carte, care iti da cursuri xeroxate o stiam de acasa.

Am simtit ca sunt de umplutura, ca sunt acolo sa platesc salariile individului din fata clasei. Nu spun ca tot ce am facut a fost rau. A fost o experienta multiculturala extraordinara, mi-am imbunatatit semnificativ engleza, stiu sa folosesc o camera de filmat sa editez imagini si sa fac un script. Doar am invatat asta de doua ori. Dar la urma m-am intrebat pentru ce am platit eu 7000 de lire? Mi-am dat seama ca am facut o afacere proasta.
Sfatuita de o prietena englezoaica, am trimis o scrisoare decanului facultatii si indrumatorului de curs in care mi-am exprimat nemultumirea fata de “serviciile” primite in schimbul celor 7000 de lire. Programul de master cu incepere in Februarie nu a mai fost reluat si anul acesta. Cand am aplicat pentru Februarie nu ni s-a explicat ca ne vom alatura celor din Septembrie.
Universitatile au un fond special pentru plangeri si sfatul meu e sa nu va fie frica sa va spuneti parerile. Eu nici nu m-am gandit ce poate face o astfel de scrisoare, imi era jena sa critic programul in fata decanului. E conceptia nostra de acasa ca trebuie sa porti respect profesorului.
Multumita prietenei mele am reusit sa obtin o reducere de 2000 de lire sterline.

Nota:
West London University – Film and Video Production
Cursuri: Sight and Sound 1 si 2 (curs practic)
Film theory 1 si 2 (curs teoretic)

Cursurile se tin seara de la 6 la 9 Luni si Marti (full time – 1 an), iar part time (2 ani) doar o zi pe saptamana seara de la 6 la 9.

Ultimul flash – acum doua zile cand, fara motiv am vazut brusc imaginea poetului Adrian Paunescu. Si, ieri m-am apucat sa scriu o poezie. S-a intamplat parca brusc, versurile veneau pur si simplu la mine prin vocea lui Paunescu. Il auzeam parca citind versurile astea la televizor!

“Interdictie de la viata” e poezia dedicata lui, poetului cu gandul la care am scris-o.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Te-ndeamna inima sa pleci, sa nu ramai aici pe veci
Dar, doi, trei ani, nu par atat de mult
Mai e de returnat un imprumut!

E datoria cea de la parinti,
Sa stai, sa-nduri sa strangi din dinti
Sa uiti ca ai si tu dorinti

Si zile-n sir la fel trec – sec
De parca doar cu noptile se-ntrec
Si-ajung sa fie ani!

Si-n urma e imens abis
Nici vorba de vreun paradis
O licarire doar de compromis – cu anticrist!

E jale, dor si mult regret,
Cum viata n-a stiut sa mearga -ncet
A alergat si-a alergat dupa un CEC.

Nici mici dorinti, nici datorii de la parinti,
N-asteapta nici macar sa le dezminti
E timpul sa nu te mai minti!

Si vrei s-ajungi la avion,
Cu un bilet de dus si papion,
Dar, cum ramane cu cei mici jos in salon?

E datoria fata de copii,
Sa stai sa-nvete de materii cenusii,
In paradisul lor ce tu nu-l stii.

Si-asa cu tot cu pasaport, n-ai cum s-ajungi la aeroport
Doar cheia de la propriul fort
O -nghiti cu-amar si uiti de tot!

Autor: Cristina Ciobanu